Achiziţia şi instalarea echipamentelor specifice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în unităţile de învăţământ şi pe domeniul public din localităţile Codlea, Săcele, Râşnov, Predeal şi Ghimbav
Sursa de finanțare: Programul Operațional Regional, Axa I
Bugetul proiectului: 2.715.601 lei
Perioada de implementare: 2012-2014
Obiectivul general: Asigurarea unui climat de securitate la nivelul instituţiilor de învăţământ din arealul urban al Polului de Creştere Braşov în vederea îmbunătăţirii gradului de siguranţă publică şi creşterea nivelului calităţii vieţii pentru membrii comunităţilor locale.
Obiective specifice:
- Implementarea de sisteme integrate de securitate (detecţie, semnalizare şi avertizare la incendiu, detecţie şi avertizare la efracţie, control acces şi supraveghere video) la nivelul a 10 instituţii de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele.
- Îmbunătăţirea capacităţii de reacţie şi intervenţie a organelor publice cu atribuţii în domeniul siguranţei şi ordinii publice prin crearea unui număr de 5 dispecerate de monitorizare la nivelul secţiilor de Poliţie Locală din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcel
- Formarea competenţelor de specialitate pentru un număr de 25 de persoane ce vor fi implicate în administrarea sistemelelor de securitate şi operarea dispeceratelor de monitorizare
Proiectul a vizat următoarele instituţii de învăţământ din localităţile urbane ale zonei metropolitane, astfel:
- Codlea: Şcoala Generală nr. 1, Şcoala Generală nr. 3, Liceul Teoretic Codlea;
- Ghimbav: Şcoala Generală Ghimbav;
- Predeal: Liceul „Mihail Săulescu” Predeal;
- Râşnov: Şcoala Generală nr. 1, Şcoala Generală nr. 2 , Şcoala Generală nr. 3;
- Săcele: Şcoala Generală nr. 5 (corp B), Liceul Tehnologic „Victor Jinga”
Pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, la nivelul unităţilor de învăţământ beneficiare au fost instalate următoarele tipuri de echipamente:
- Sistem de supraveghere video
- Sistem detecţie antiefracţie
- Sistem control acces
- Sistem detecţie la incendiu
Monitorizarea sistemelor de supraveghere video şi detecţie antiefracţie este realizată prin intermediul dispeceratelor înfiinţate la nivelul secţiilor de poliţie locală din fiecare localitate.
Rezultate:
- Sisteme integrate de securitate nou create – 10
- Echipamente pentru siguranţa populaţiei instalate - 2150
- Dispecerate globale de monitorizare funcţionale - 5
- Persoane instruite pentru operarea dispeceratelor de monitorizare:
- personalul unităţilor de învăţământ - 17
- personalul Poliţiei Locale – 16